Erasmus in Franta: februarie 2010

Pentru a pleca cu bursa Erasmus am avut de ales între Quimper, Franţa şi Wrocław, Polonia. Am ales fără să ezit Franţa pentru limba franceză, pentru cultura lor, pentru locurile pe care le puteam vizita, pentru poziţionarea oraşului la 20 km de ocean, pentru clima mai temperată, etc.
În metro, aeroport, pe străzile Parisului lume multă, diferită, grăbită, stresată, plictisită. Trecută prin toate mijloacele de transport am ajuns la Quimper în provincia Finistere (capătul lumii) Bretania.
Prima zi de şcoală a început cu o reuniune cu toţi profesorii, cu orare, programe şi prezentările de rigoare.
Facultatea are doar 125 de studenţi însă este bine dotată cu mac-uri, scanere, imprimante laser, prese, maşini care decupează şi gravează plastic, lemn, sticlă, hârtie, etc.
Fiecare an are atelierul lui, fiecare student cu masa, scaunul şi peretele lui personal.
Profesorii vin şi discută cu fiecare student individual însă sunt şi întruniri de grup cu îndrumătorul de an o dată pe săptămâna unde participi la un dialog cu el şi cu ceilalţi colegi în legătură cu lucrările fiecăruia.
Pentru fiecare an facultatea organizează câte o excursie: anul 1 la Rennes, anul 2 la Paris, anul 3 la Londra, cei din anul 4 merg fiecare cu bursa Erasmus iar anul 5 la Veneţia şi Lyon.
Studenţii Erasmus au un statut superior în facultate, ei pot să-şi aleagă ce materii vor, pot să meargă în ce excursii vor; aproape totul le este permis.
Aici mi-am făcut foarte repede prieteni, mai ales din rândul studenţilor Erasmus, din Italia, Spania, Irlanda, SUA, Polonia, Africa de Sud, Ungaria, Taiwan, China, Slovenia. Am petrecut cu ei mai tot timpul prin excursii, petreceri cu specific din fiecare ţară, petrecerile organizate de facultate.
Pentru examene se face câte o listă cu ore iar studenţii se inscriu fiecare la ora dorită. Examenul propriu-zis constă în expunerea tuturor lucrărilor într-o sală şi susţinerea orală timp de 30 de minute în faţa a 12 profesori. După ce au terminat toţi studenţii susţinerea timp de 1 oră profesorii stabilesc dacă studentul primeşte cele 30 de credite necesare şi nota A, B, C, D, E.
Copiii din clasele 1-6 nu merg miercurile la şcoală ei au un loc special unde merg, în Centrele de loisirs. Aici mănâncă, se joacă, au activităţi diferite, sunt duşi în excursii la ocean, la muzee, să viziteze diferite clădiri din oraş, să se ocupe de grădinărit, să exploreze pădurile din împrejurimi, etc.
În Franţa există un sistem numit CAF care îi ajută pe studenţi să-şi plătească chiria la căminele studenţeşti sau apartamente luate cu alţi studenţi. Tot ce trebuie să facă este să completeze câteva foi, să facă câteva copii xerox după actele personale, un cont la o bancă din Franţa şi mai trebuie să aştepte câteva săptămâni până să i se aprobe ajutorul care poate fi între 40 şi 90% din plata chiriei.
Quimperul este un oraş mic însă plin de istorie în care se îmbină vechiul cu noul foarte bine, clădiri de influenţă englezească, cu clădiri făcute integral din piatră cu acoperiş din ardezie, cu biserici din stilul gotic, romanic, cu restaurante specializate doar pe crepe de toate felurile, cu magazine care vând haine, ciocolată, peşte, cu parcuri cu multe bănci, cu carusele pentru copii, etc.
Aici oamenii sunt foarte simpatici, parcă mai puţin stresaţi decât cei din Paris. Pe stradă ţi se întâmplă să-ţi zâmbească oamenii fără motiv, în autobuze de fiecare dată şoferul te salută şi îţi zâmbeşte, oamenii încep conversaţii fără să te cunoască. Un lucru care m-a mirat aici a fost faptul că oamenii se pupă pe obraz de fiecare dată când se întâlnesc, chiar dacă nu te cunosc, iar aici în Bretania bretonii se pupă de 4 ori.
Bretonii mănâncă foarte mult unt, unt semi-sărat dar preferat este cel cu cristale de sare prin el. Prăjiturile sunt foarte bune însă toate sunt pline de zahăr şi unt. Specialitatea supremă aici sunt crèpe-le, ceva asemănător cu clătitele de la noi însă ei alături de făina albă folosesc încă o făină specială, iar crèpe-le se mănâncă cu ou, şuncă şi brânză dar şi cu ciocolată sau dulceaţă. Ele sunt acompaniate de cidru dulce (2 % vol. alcool), cidru brut (4,5 % vol. alcool) sau kir breton (cidru cu sirop de coacăze).
Primul lucru pe care l-am remarcat în gara Montparnase a fost faptul că fiecare om era cu câte o baghetă în mână sau un sandwich făcut dintr-o baghetă, acest lucru s-a respectat şi în Quimper. Ei preferă salatele cu vinaigretă, francezii au o filosofie ca orice om trebuie să mănânce legume şi fructe de 5 culori pe zi.
La orice masă francezii au cornichon, iar la finalul mesei pe post de desert mănăncă brânză de oaie, brânză cu mucegai, brânză portocalie, etc. ei preferând orice fel de brânză. O specialitate din Normandia este “Raclette” un tip de mâncare din cartofi fierţi, cornichon, şuncă şi brânză topită pe plită electrică.
Peisajul din Bretania este superb, mirific. Am avut oportunitatea să întâlnesc în Quimper o româncă căsătorită şi stabilită acolo, care m-a primit în casa ei şi m-a dus în fiecare duminică în excursii prin toată Bretania. La ocean totul este superb cu apă de un ablastru smarald şi uneori de un albastru cobalt, cu valuri de 3, 4 metri, cu nisip fin, cu scoici multe şi colorate, cu pietre de granit roz imense, cu stânci abrupte, cu flori de toate culorile şi formele, cu apusul de soare direct în ocean.
Peisajul care precede litoralul nu se aseamănă deloc cu cel de la noi. În Bretania sunt dealuri, mici munţi (maxim 800 m altitudine) şi multe păduri. Peste tot poţi vedea vaci la păscut, dimineaţa, la amiaza, seara, în septembrie, în decembrie, în februarie............ şi din loc în loc mai sunt şi eoliene.
Bretonii sunt foarte naţionalişti mulţi dintre ei spunând că o dată ajuns acolo ai ajuns în Bretania şi după care spun că ai ajuns în Franţa. Bretonii îşi respectă tradiţiile organizând “fest noz-uri” vara în fiecare weekend, adică o petrecere cu cântăreţi care cântă în bretonă iar oamenii dansează dansuri tradiţionale bretone. Fiecare panou public din Bretania este tradus şi în limba bretonă. Au început să apară din ce în ce mai multe şcoli în care se predă doar în limba bretonă.
Un lucru interesant în Quimper a fost faptul că autobuzele nu circulă duminica iar în timpul săptămânii primul autobuz este la 6.50 dimineaţa şi ultimul la 20.10 seara. Autobuzele sunt punctuale, în fiecare staţie există câte un program al fiecărui autobuz care este respectat întocmai. Acolo nu se circulă pe jos, pentru a ajunge la lucru sau doar pentru a merge în centrul oraşului oamenii folosesc maşina sau autobuzele şi mai rar bicicletele.
În fiecare duminică după amiaza francezii cu mic cu mare ies la o „promenadă”. Ei după ce iau masa în familie se urcă în maşină şi pornesc înspre locuri noi şi frumoase din Bretania.
Din cauza climei umide care nu depăşeşte vara mai mult de 25 de grade în Bretania nu cresc roşiile, ardeii sau castraveţii, ei nu cunosc gutuile sau vişinile, însă au alte specii de flori iar palmierii cresc în fiecare curte. În Bretania nu există frig mai mare de -4 grade iar când ninge este panică, oamenii nu vor să conducă în asemenea condiţii. Acolo plouă foarte mult mai ales în noiembrie, decembrie, şi nu plouă doar 2, 3 ore pe zi ci toată ziua, şi ploaia este o ploaie măruntă însoţită de vânt din toate părţile. Nu poţi să foloseşti umbrela pentru că în jumătate de oră rămâi fără ea.
Moda în Quimper......mult mai colorată şi mai interesantă decât la noi. Am observat că fetele sunt foarte ciudate, când era frig sau plouă afară ele purtau balerini cu şoşeţele subţiri şi cu geci scurte în talie iar când era soare ele purtau pantaloni băgaţi în cizme.
În barurile din Quimper nu se poate sta mai mult de 1 noaptea, poliţia amendează toţi proprietarii de baruri care deranjează liniştea publică după ora 1.
În Franţa foarte mulţi tineri fumează iar la universitatea de artă un procentaj de 90% din ei fumează. Ei îşi pregătesc singuri ţigările cu tabac, filtre şi foiţe subţiri de hârtie.
Fiecare tânăr are pe calculator câteva piese reggae cu Bob Marley, câteva piese tehno Birdy Nam Nam sau Chinese Man şi binenţeles câteva piese ale lui Serge Gainsbourg sau Édith Piaf.

Mulţumesc Franţa, mulţumesc tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut acolo pentru o experienţă unică.